Capitolul 1.
Mult mai putin decat ceea ce sunt.
Am coborat scarile,inca o auzeam strigandu-ma ,inca o dimineata in care caut un motiv pentru a continua.
Ma trezeste din meditatie ,tonul ascutit si grav al mamei ..ma intorc ,si o vad alergand. Ajunge in dreptul meu si imi intinde cheile masini.
- Tom ,nu crezi ca este timpul sa te opresti dragule ,pana cand?
Vedeam tristetea din ochii ei si durerea de a ma vedea intr-o situatie atat de complicata ,i-se citea pe chip.
Am privit-o pret de cateva secunde,cu ochii parca goi,apoi m-am intors si am plecat.
Deschid usa cu mana tremuranda ,urc si cuprind cu bratele volanul masinii ,cateva lacrimi mi se rostogolesc incet pe obraji.
Caut un nou sens,in zadar..nimic nu merge ,pentru ca anumite lucruri nu le mai putem recupera niciodata.
Ajung la facultate ,imi lipseste cea care ma intampina cu un zambet zi de zi ,in curtea unei cladiri imense ,ce nu imi trezeste absolut nici un sentiment.
[………]
E aglomerat,pe holul principal multe chipuri cunoscute alerga agitate..oricum imi vad de drum; dincolo de toate aceste lucruri se ascunde un motiv ce nu imi este deloc strain.
Ajung in sala si ma asez in locul ei,un val de amintiri ma cuprind ,inchid ochii si pentru cateva clipe parca aud rasetul zglobiu al celei ce candva reusise sa imi ofere un sentiment de siguranta pe care acum nu il mai am.
Orele trec ,din ce in ce mai greu ..si in zadarnica mea incercare de a uita pentru cateva minute ,mi se descopera toata zarva de pe holul facultati.
Momentele ce au urmat au fost ingrozitoare,am fost anuntat ca va avea loc un moment de aducere aminte in memoria ei,si eram invitat sa tin un discurs impreuna cu alte persoane ce i-au fost apropiate.
Un val de priviri s-au indreptat asupra mea ; fiori reci de gheata mi-au strapuns intreaga fiinta si pentru cateva secunde universul meu a pierit..dinou !
Cate lucruri se pot schimba intr-un an,nu am cuvinte .
Un sentiment de revolta a inceput sa creasca in interiorul meu ,oare cum as putea sa descriu tot ceea ce simt ,cum este sa ramai al nimanui..cum sa descriu toate sentimentele ce nu-mi dau pace si imi fac respiratia sa fie din ce in ce mai grea?
Uneori aveam impresia ca este un vis,insa inconstienta oamenilor din jur si nepasarea lor ma trezesc intotdeauna la realitate.
Am facut un lucru la care cred ca decat ea s-ar fi asteptat.Am plecat ,pur si simplu fara nici un cuvant ,nici o explicatie..nimic;era prea mult..vedeam din ce in ce mai greu din cauza lacrimilor ce imi spalau obrajii tot mai des.
Atunci am inteles ca nu o voi uita curand,poate niciodata,am inteles ca mereu va ramane in sufletul meu indiferent de cati ani vor trece .
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu